Designul relaxat, cu trimitere spre localurile londoneze, se prezinta ca un restaurant italian al anilor 1960 invadat de elementele unei bucatarii industriale. Decorul „imprumuta” tehnici din lumea filmului, de la peretii acoperiti cu lambriuri finisate manual, cu un aer „vintage”, pana la modul complex de iluminare al spatiului, cu spoturi, reflectoare si lampi de diferite culori si forme.